Ajutor umanitar din partea României pentru combaterea pandemiei COVID-19

Solidari pe timp de pandemie. România a donat Republicii Moldova un nou lot de asistență umanitară, care  include 1.500.000 de măști chirurgicale, 100.000 de măști FFP3, 100.000 de salopete de protecție și 100.000 de mănuși. Donația, în valoare de 2,3 milioane de euro, a fost acordată prin  intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.

 

Echipamentele de protecție vor fi distribuite spitalelor din întreaga țară. Prezent la ceremonia de predare a ajutorului umanitar, ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a declarat: „Acest gest dovedește consecvența noastră, dar și dorința sinceră și dezinteresată de a-i sprijini pe toți cetățenii Republicii Moldova în momentele cele mai grele. Suntem și ne dorim să rămânem cel mai sincer și cel mai important partener al Republicii Moldova și al cetățenilor ei”.

Autoritățile din Republica Moldova spun că acest ajutor este o dovadă clară de prietenie și solidaritate. „Este foarte important pentru noi să vedem această deschidere. Știm cât de greu este pentru toți în aceste vremuri, pentru că nu doar Republica Moldova se confruntă cu această criză sanitară și economică, și cu atât mai mult este apreciat acest ajutor”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Tatiana Zatîc, a mulțumit României și Uniunii Europene pentru susținerea permanentă acordată sistemului de sănătate, menționând că pandemia COVID-19 ne-a învățat un lucru important: puterea prieteniei dintre oameni și țări, care va contribui la depășirea provocărilor.

Acesta nu este primul ajutor umanitar acordat de România. Pe 7 mai 2020, un alt convoi format din 20 de camioane încărcate cu echipamente și medicamente în valoare de 3,5 milioane de euro, donate de România, a ajuns în Republica Moldova. Iar pe 12 februarie, țara noastră a recepționat un alt lot de echipamente specializate de protecție din partea Guvernului Republicii Cehe, prin intermediul aceluiași mecanism de protecție civilă al Uniunii Europene.

Ultimele Știri